Parteneri

Despre Ecopolis

Centrul Ecopolis pentru politici durabile (ECOPOLIS) este o organizație neguvernamentală fondată în 2009, având drept scop elaborarea politicilor publice bazate pe principiile dezvoltării durabile și găsirea unor soluții eficiente pentru problemele din zona dezvoltării durabile.

Despre iED

Institutul pentru Dezvoltarea Antreprenorială este o organizație de cercetare fondată în 2005, centrată pe promovarea antreprenoriatului pentru fiecare. Activitatea de bază a organizației este implementarea proiectelor finanțate prin cele mai influente și inovative programe europene cum ar fi Horizon 2020 și ERASMUS+.

Despre INSTITUTO IMEDES

Institutul Mediteraneean pentru Dezvoltare Durabilă (Imedes) este o organizație specializată în livrarea de de servicii de consultanță în domeniul mediului care, din 1995, contribuie la durabilitatea ecologică și dezvoltarea economică a companiilor, instituțiilor și teritoriilor și care operează în toate domeniile legate de mediu.

Despre ZPS

ZPS – Asociația Slovenă pentru Protecția Consumatorilor este o organizație non-guvernamentală independentă și autonomă, dedicată protecției și reprezentării intereselor consumatorilor, dar și pentru asigurarea unei consultanțe imparțiale și a educării consumatorilor.

Despre AVACU

Asociația consumatorilor are drept obiectiv atenționarea și informarea acestora în probleme legate de consum. Avacu este angajată în principal în reazlizarea activitiăților de informare, formare și apărare a consumatorilor, având drept obiectiv principal protecția drepturilor cumpărătorilor.Trainingurile se realizează prin workshopuri de instruire pentru persoane de orice vârstă, de la copii la vârstnici.

InfoCons

InfoCons este o organizație non-guvernamentală, o Asociație pentru Protecția Consumatorilor, fără scop lucrativ, cu un patrimoniu distinct și indivizibil, bazată pe principiile democratice ale protecției drepturilor consumatorilor.

Consumatori activi

Asociația fost înființată în 1999, iar în 2010 și-a schibat numele în Asociația Națională Bulgară a Consumatorilor Activi. Scopul Consumatorilor Activi este de a informa, de a proteja drepturile și interesele consumatorilor prin oferirea de informații, asistența la încălcarea drepturilor și intereselor, protejarea intereselor față de schimbările legislative. Asociația participă activ la realizarea de teste comparative ale produselor, educarea consumatorilor și realizarea de publicații pentru informarea consumatorilor.